
Osteoartrita articulației gleznei este o patologie cronică în care se dezvoltă modificări degenerative-distrofice în articulație. În primul rând, are loc o subțiere a cartilajului articular și distrugerea acestuia, apoi capsula articulară, membrana sinovială, precum și oasele, ligamentele și mușchii adiacenți care formează articulația sunt implicate în procesul patologic.
Cauzele patologiei sunt foarte diferite - de la stres excesiv la tulburări metabolice, adesea combinate. În unele cazuri, însă, modificările degenerative-distrofice ale articulației gleznei apar fără un motiv aparent.
Boala înrăutățește calitatea vieții pacientului - nu poate merge normal din cauza durerii și a mobilității limitate în articulație.
Tratamentul este de obicei conservator – folosind condroprotectori („protectori cartilajului”) și medicamente hormonale. Cu toate acestea, în cazuri avansate, poate fi necesară o intervenție chirurgicală.
Informații generale
Osteoartrita gleznei este o boală neplăcută - cartilajul articular și țesutul adiacent articulației sunt distruse lent, dar sigur, ceea ce duce la dizabilitate pentru pacient.
Fiţi atenți!
Boala progresează în valuri - perioadele de exacerbare alternează cu perioade de remisie, dar progresia patologiei este inevitabilă.

Femeile și bărbații se îmbolnăvesc aproximativ în același ritm. Bărbații pun o presiune mai mare asupra articulației gleznei în timpul sportului și al muncii fizice grele. Dar cifrele din partea femeilor „se echilibrează” în sensul că glezna suferă de pantofi teribil de incomozi și uneori de-a dreptul nepotriviți, în special tocuri înalte.
Probabilitatea de a dezvolta această patologie crește odată cu vârsta. Între timp, boala a devenit „mai tânără” în ultimii 10 până la 20 de ani - conform statisticilor, fiecare al treilea caz de artroză a gleznei este observat la pacienții cu vârsta sub 46 de ani.
Cauzele osteoartritei gleznei
Osteoartrita articulației gleznei este împărțită în două grupe - primară și secundară.
Forma primară de patologie apare fără un motiv aparent. Apare osteoartrita secundară a gleznei:
- sub influența factorilor adversi care afectează direct articulația;
- pe fondul oricăror patologii care duc la tulburări metabolice și, prin urmare, contribuie la dezvoltarea proceselor degenerative în cartilajul articular.
Unii factori etiologici sunt încă testați pentru implicarea lor în apariția patologiei.Cu toate acestea, a fost identificat un grup de factori al căror rol în dezvoltarea osteoartritei gleznei a fost deja dovedit. Acestea sunt:
- leziuni severe ale gleznei cu sau fără implicarea țesutului înconjurător;
- a suferit în mod regulat microtraumatisme;
- obezitatea;
- intervenții chirurgicale la nivelul articulației gleznei;
- stres fizic excesiv asupra articulației;
- pantofi nepotriviți;
- Patologii asociate cu tulburări metabolice;
- Boli de natură reumatismală;
- unele stări patologice ale coloanei vertebrale;
- predispoziție ereditară.
Puțin mai puțin frecvente sunt patologii precum:
- artrită purulentă nespecifică;
- artrita cauzata de anumite infectii specifice;
- malformații congenitale ale articulației gleznei.
Dintre toate leziunile grave ale articulației gleznei, următoarele tipuri de leziuni sunt cea mai frecventă cauză a osteoartritei:
- fracturi de gleznă;
- fracturi ale talusului;
- Rupere și rupturi (rupturi incomplete) de ligamente și altele.
Prin microtraumele care apar în mod regulat, care duc la dezvoltarea patologiei descrise, se înțelege vânătăile articulației gleznei, care pot fi observate cel mai adesea:
- în timpul jocului de fotbal;
- cu poticniri ocazionale regulate în timpul mersului;
- din cauza slăbiciunii aparatului ligamentar al articulației gleznei, care contribuie la răsucirea spontană a piciorului etc.
Când sunt supraponderale, articulațiile gleznei simt sarcina statică mai mult decât altele, ceea ce contribuie la dezvoltarea unui proces degenerativ-distrofic în ele.
Intervențiile chirurgicale asupra articulației gleznei duc adesea la faptul că forma naturală a piciorului este perturbată, natura încărcăturii pe diferitele sale fragmente se modifică, în urma căreia cartilajul articular simte un stres crescut - ca urmare, apare artroza articulației gleznei.
Stresul fizic excesiv asupra articulației, care contribuie la dezvoltarea bolii descrise, este observat atunci când:
- Angajare care implică muncă fizică grea (de exemplu, încărcătoare, hamali);
- ședere regulată în stare statică (pentru gărzile de onoare militare, personalul de securitate al instituțiilor);
- exersați prea intens;
- plimbare lungă și așa mai departe.
Important!
Purtarea pantofilor nepotriviți contribuie la dezvoltarea osteoartritei gleznei deoarece duce la încărcarea incorectă a piciorului - aceasta afectează în principal articulația gleznei. Adesea, aceștia sunt pantofi cu toc înalt, dar pantofii cu toc jos care nu sunt adaptați formei piciorului pot duce și ei la astfel de consecințe.

Tulburările metabolice joacă un rol direct în dezvoltarea osteoartritei articulației gleznei - inițial este o tulburare a metabolismului apă-sare, care contribuie la dezvoltarea modificărilor degenerative-distrofice ale cartilajului articular. În faza ulterioară de dezvoltare a patologiei, o schimbare similară în alte structuri ale gleznei joacă un rol - în primul rând ligamentele. Din cauza tulburărilor tisulare, aceștia nu pot fixa articulația într-o poziție normală, ceea ce duce la „slăbirea” sa particulară, distribuția sarcinii asupra structurilor articulare deviază de la normal. Astfel de procese contribuie la dezvoltarea în continuare a modificărilor degenerative-distrofice.
Dintre celelalte boli și afecțiuni care sunt asociate cu tulburări metabolice, următoarele joacă un rol major în dezvoltarea osteoartritei gleznei:
- Diabetul zaharat este o tulburare a metabolismului carbohidraților cauzată de o deficiență a hormonului insulină;
- Guta este o boală caracterizată prin depunerea de acid uric (săruri de acid uric) în articulații.
- Pseudoguta este o leziune inflamatorie acuta a articulatiilor cauzata de depunerea de cristale de pirofosfat de calciu (CPPC) in tesutul articular. Conform simptomelor clinice, patologia este asemănătoare gutei, dar nu este - de unde și numele;
- Deficitul de estrogen în timpul menopauzei.
Dintre toate bolile reumatice, cele mai importante pentru dezvoltarea osteoartritei gleznei sunt:
- lupusul eritematos sistemic este o leziune autoimună difuză a țesutului conjunctiv și a derivaților acestuia;
- Artrita reumatoidă este o boală autoimună sistemică a țesutului conjunctiv în care sunt afectate predominant articulațiile mici și a cărei lezare se dezvoltă ca poliartrita eroziv-distructivă (adică cu apariția unei mici leziuni superficiale multiple și distrugerea țesutului articular).
Puțin mai puțin frecvente sunt patologii precum:
- artrita purulentă nespecifică - afectarea inflamatorie a articulațiilor cu dezvoltarea unui proces purulent;
- Artrita care apare pe fondul anumitor infecții specifice – sifilis, tuberculoză și altele;
- malformații congenitale ale articulației gleznei – hipoplazie (subdezvoltare) a elementelor osoase și ale țesuturilor moi (ligamente), aderențe intraarticulare, formarea de îngustari de țesut conjunctiv etc.
Dintre toate bolile și condițiile patologice ale coloanei vertebrale, cele mai importante pentru dezvoltarea artrozei gleznei sunt:
- Osteocondroza coloanei lombare – boli degenerative ale cartilajului, ducând la o deteriorare a funcției sale;
- Hernia intervertebrală – o patologie a coloanei vertebrale în care nucleul pulpos al discului intervertebral este deplasat și inelul fibros se rupe;
- Leziuni ale coloanei vertebrale - vânătăi, leziuni ale aparatului ligamentar, subluxații și luxații ale vertebrelor diferitelor părți ale coloanei vertebrale, fracturile acestora (inclusiv fracturile de compresie);
- Consecințele leziunilor coloanei vertebrale - instabilitatea părții vătămate, scolioză și cifoză (curburi în diferite planuri), modificări degenerative ale discurilor intervertebrale, articulațiilor și ligamentelor, deformarea și îngustarea canalului spinal, compresia (strivirea) măduvei spinării și altele.
Rolul unor astfel de patologii este că dezvoltarea lor este însoțită de ciupirea terminațiilor nervoase și, ca urmare, de perturbarea mușchilor piciorului și ai piciorului inferior. Pe fondul unor astfel de tulburări, sarcina asupra articulației gleznei se modifică - aceasta duce în cele din urmă la boala descrisă.
Rolul predispoziției ereditare în dezvoltarea osteoartritei gleznei este foarte indirect. Aceasta nu este o genă empirică care ar „declanșa” formarea osteoartritei în articulația gleznei. O persoană moștenește un anumit tip de țesut cartilaj de la părinții săi - poate fi slab și mai susceptibil la dezvoltarea proceselor degenerative-distrofice, ceea ce contribuie la dezvoltarea bolii descrise.
Dezvoltarea patologiei
Suprafețele articulare ale articulației gleznei (și altele) sunt în mod normal netede și elastice, elastice. Suprafața netedă înseamnă că alunecă lin una peste cealaltă, iar elasticitatea asigură absorbția șocurilor atunci când articulația este sub tensiune.
Dacă cartilajul articular este traumatizat sau procesele metabolice din țesutul său sunt perturbate, suprafața cartilajului devine aspră și elasticitatea acestuia se pierde. Cartilajul suprafețelor articulare nu mai alunecă, ci se freacă literalmente unul de celălalt. Acest lucru duce la traumatisme mecanice secundare ale cartilajului articular și deteriorarea funcțiilor acestuia.
%20și%20o%20articulație%20sănătoasă%20(dreapta).webp)
Articulația gleznei nu mai poate funcționa ca înainte. Datorită pierderii elasticității, uzura se înrăutățește, astfel încât atunci când sarcina crește, se pot simți și oasele subiacente, ale căror capete sunt implicate în formarea articulației gleznei. Ca urmare, în oase are loc și un proces degenerativ-distrofic - în acest caz, are loc o deformare a marginilor oaselor și creșterea marginilor zonei articulare (se declanșează un mecanism compensator - organismul încearcă să facă față degenerarii țesutului articular în acest fel).
Traumatismele secundare și perturbarea proceselor mecanice la nivelul articulației gleznei în timpul funcționării acesteia (flexie și extensie) duc la faptul că nu doar cartilajul articular și oasele subiacente suferă, ci și țesuturile moi din jurul articulației. În ele au loc următoarele procese:
- capsula și membrana sinovială devin mai groase;
- Focurile de fibroză se formează în ligamentele și mușchii implicați în funcția articulației.

Ca urmare a tuturor proceselor descrise, articulația gleznei își pierde în cele din urmă rezistența, capacitatea de a urmări mișcările scade și devine din ce în ce mai dificil să reziste la stres. Rezultatul este instabilitatea și rigiditatea articulațiilor. În cazurile avansate, are loc o distrugere reală a suprafețelor articulare, oasele intră în contact direct între ele, făcând mișcările în articulație complet imposibile și persoana nici măcar nu se mai poate susține pe picioare.
Uneori un proces inflamator poate fi asociat și cu boli degenerative-distrofice, dar în acest caz este de natură secundară.
Simptomele osteoartritei gleznei
Primele simptome ale osteoartritei gleznei sunt:
- oboseala sa rapidă sub aceleași sarcini (mers, sărituri etc.);
- durere nerostită după exerciții fizice intense.
Pe măsură ce osteoartrita progresează, durerea devine din ce în ce mai severă și apoi apare noaptea. Sindromul de durere cu artroza articulației gleznei se caracterizează prin câteva caracteristici:
- prezența așa-numitei dureri inițiale - durerea apare imediat ce pacientul începe să se miște după o stare de repaus și dispare la mișcare;
- Când articulația se mișcă, pot apărea scârțâituri și clicuri în plus față de scrâșnire;
- Durerea nocturnă apare în principal dimineața.

Pe măsură ce progresia progresează, apar următoarele simptome:
- Formarea deformărilor articulare vizibile;
- amplitudine redusă de mișcare;
- umflarea țesuturilor moi și înroșirea pielii;
- instabilitate articulară, ducând la întinderi de ligamente și chiar la rupturi;
- Rigiditatea și mișcarea restricționată apar pe fond de durere și pentru că cartilajul articular nu mai alunecă, ci se freacă unul de celălalt.
Fiţi atenți!
În stadiile ulterioare, deformarea gleznei devine mai severă și piciorul inferior se poate chiar îndoi și să capete o formă de X sau O.
Dacă încărcăturile sunt menținute la același volum și nu se iau măsuri terapeutice, atunci, în etapele ulterioare, pacientul nu se poate sprijini pe picior, mișcările în articulație sunt sever limitate, pacientul trebuie să meargă cu un baston și apoi chiar și cu cârje - sindromul de durere și limitarea pronunțată a mișcării în articulația gleznei nu permit „utilizarea” acestuia ca înainte.
Diagnosticul osteoartritei gleznei
Este dificil să se facă un diagnostic precis bazat doar pe plângerile pacienților, așa că sunt necesare metode de diagnosticare suplimentare.
Datele examenului fizic depind de gradul de progresie a patologiei:
- la examinare - în stadiul inițial articulația nu este modificată, dar pe măsură ce boala progresează se deformează;
- în timpul palpării (palparei) - în starea pasivă articulația este moderat dureroasă, în stadiul inițial mișcările pasive sunt moderat limitate, pe măsură ce boala progresează, pacientul scoate inconștient piciorul din mâinile medicului din cauza durerii atunci când dorește să verifice gama de mișcare în articulația gleznei.
Metodele instrumentale de cercetare pentru diagnosticarea artrozei gleznei sunt:
- Radiografie - cu artroză, se observă îngustarea spațiului articular, se observă proliferarea marginilor suprafețelor articulare, cu progresie, se observă chisturi și scleroza țesutului osos;
- Tomografia computerizată (CT) – permite evaluarea stării cartilajelor și oaselor în cazuri complexe;
- Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) – utilizată pentru a evalua starea țesuturilor moi ale articulației.
Metodele de examinare de laborator nu joacă un rol deosebit în diagnosticul osteoartritei gleznei. Un test general de sânge este informativ - permite diagnosticul diferențial între un proces degenerativ-distrofic la gleznă și un proces inflamator (în acest din urmă caz, numărul de leucocite și VSH sunt crescute).
Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferențial al artrozei articulației gleznei este cel mai adesea efectuat împreună cu artrita acesteia.
Complicații
Principala complicație a artrozei gleznei este contractura - rigiditatea, care, pe măsură ce patologia progresează, poate duce la imobilizarea completă a articulației.
Tratamentul osteoartritei gleznei
Tratarea osteoartritei gleznei necesită mult timp și o abordare integrată. În timpul fazei de remisiune, pacienții sunt tratați în ambulatoriu sub supravegherea medicului curant; În faza de exacerbare, aceștia sunt internați în Secția de Traumatologie și Ortopedie.
Principalele puncte în tratamentul patologiei descrise sunt:
- reglarea sarcinii asupra îmbinării;
- terapia medicamentoasă care vizează prevenirea distrugerii ulterioare a cartilajului articular și conservarea acestuia;
- influenta fizioterapeutica.
Sarcina pe glezna afectată este reglată după cum urmează:
- pierderea în greutate la optim;
- Dozarea încărcăturii. Este prescrisă terapia complexă cu exerciții - exercițiile și sarcinile în ansamblu sunt selectate în funcție de stadiul bolii.
Baza terapiei medicamentoase este următoarea:

- Condroprotectorii sunt medicamente care previn distrugerea progresivă a cartilajului articular prin îmbunătățirea proceselor metabolice din țesuturile acestuia. Condroprotectorii sunt utilizați sub formă de creme și geluri, precum și preparate pentru administrare intraarticulară. În acest caz, se folosesc adesea produse care conțin glucozamină și hidrolizat de colagen;
- Medicamente care îmbunătățesc circulația locală a sângelui și metabolismul tisular – acestea sunt acidul nicotinic și altele;
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene – pentru a elimina inflamația reactivă. Deoarece irită mucoasa gastrică, ar trebui fie să apelați la medicamente blânde, fie să apelați la medicamente antiinflamatoare sub formă de unguente;
- analgezice sub formă de unguente și geluri;
- Blocuri intra-articulare – aceasta implică injectarea de corticosteroizi în articulație. Blocajele nu trebuie efectuate de mai mult de 4 ori pe an.
Când se utilizează metode fizioterapeutice, se observă rezultate bune ale tratamentului - acestea sunt:
- UHF;
- terapia cu câmp magnetic;
- terapie cu laser;
- fonoforeza;
- electroforeză;
- Aplicații ale ozokeritei și parafinei.
În cazurile avansate, când terapia conservatoare nu mai este eficientă, se recurge la corectarea chirurgicală a patologiei. Se folosesc următoarele metode:

- Artroscopia de igienă – se introduce un artroscop în cavitatea articulară, cu ajutorul căruia se îndepărtează resturile de cartilaj și osteofite;
- Artrodeza gleznei – efectuată atunci când există o distrugere semnificativă a suprafețelor articulare. Articulația este îndepărtată și oasele piciorului și ale piciorului inferior sunt „topite”. Această metodă vă permite să ușurați pacientul de durere și să restabiliți funcția de susținere a piciorului, dar activitatea naturală a extremității inferioare este afectată;
- Endoproteze – suprafețele articulare distruse sunt îndepărtate și se introduce o proteză (plastic, ceramică sau metal). Datorită acestei operații, mișcarea în articulație este complet restabilită. Durata de viață a protezelor moderne este de 20-25 de ani, chiar mai lungă dacă sunt tratate cu blândețe.
Prevenirea
Pentru a evita dezvoltarea proceselor degenerative-distrofice în articulația gleznei, ar trebui să urmați următoarele recomandări:
- prevenirea leziunilor articulare;
- scăpa de excesul de greutate;
- executarea blândă, competentă a intervențiilor chirurgicale la nivelul articulației;
- dozajul activității fizice;
- purtați pantofi confortabili;
- Prevenirea artritei articulației gleznei și a patologiilor sale congenitale, a bolilor metabolice și reumatice, a bolilor coloanei vertebrale și, dacă există, depistarea și tratamentul în timp util.
Prognostic
Prognosticul osteoartritei gleznei este complex. Deși bolile degenerative-distrofice nu pot fi „inversate” și cartilajul articular a revenit la starea inițială, procesul patologic poate fi încetinit și, cu puțin efort, progresia poate fi redusă la minimum. Acest lucru necesită intervenția timpurie a medicilor. Prin prescripții competente, puteți prelungi „durata de viață” a articulației gleznei.













































